Taxa de prima înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene

Taxa de prima înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene

Taxa de prima înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României, arată Curtea de Justiţiei a Comunităţilor Europene, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, informează Mediafax 

"Taxa de poluare introdusă de România, impusă maşinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislaţiei Uniunii Europene. Respectivă lege (prin care s-a introdus taxa de poluare la prima înmatriculare.) are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second-hand cumpărate în alte state membre", se precizează într-un comunicat de presă al Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene dat publicităţii joi. Punctul de vedere al Curtea de Justiţiei a Comunităţilor Europene a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judecă un proces în care un român a dat în judecată statul întrucât a considerat că taxa de prima înmatriculare este ilegala. Magistraţii sibieni au vrut să afle de la Curtea de Justiţiei a Comunităţilor Europene dacă taxa contravine sau nu legislaţiei europene.Mai multe informaţii pe www.mediafax.ro 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.