Vineri seară, poliția a fost sesizată cu privire la producerea unui accident cu victime, în orașul Târgu Lăpuș. Primele verificări au relevat faptul că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
În urma impactului, un pasager de 25 de ani, agent principal de poliție în cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, a suferit leziuni incompatibile cu viața. Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, aflat în momentul accidentului în timpul liber, a decedat în drum spre spital. O tânăra de 25 ani, de asemenea agent de poliție, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și sub coordonarea procurorului continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Lasa un raspuns