Tânăr tâlhărit. Hoţii l-au deposedat de haină, portmoneu şi telefon

Tânăr tâlhărit. Hoţii l-au deposedat de haină, portmoneu şi telefon

În noaptea de 13 aprilie, la ora 22.00, Vasile T. de 29 de ani din satul Mânău, oraş Ulmeni a sesizat poliţia că a fost tâlhărit. El a declarat că, în timp ce se deplasa pe jos între localităţile Mireşu Mare şi Remeţi pe Someş, a fost acostat de doi necunoscuţi care l-au agresat şi i-au sustras telefonul mobil, portmoneul în care avea 250 de lei şi geaca. În câteva ore de la reclamarea faptei, poliţiştii au identificat suspecţii: Daniel B. de 22 de ani, care este cercetat într-un alt dosar de furt şi un minor în vârstă de 15 ani, amândoi din localitatea Mireşu Mare.
Cercetările continuă, cu Daniel B. în stare de reţinere iar minorul în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.