Ieri în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din ţară un cetăţean român în vârstă de 21 de ani, domiciliat pe raza județului Mureș.
Cu ocazia formalităţilor de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 16 septembrie, un mandat de arestare preventivă, de către Judecătoria Sighișoara. Tânărul este cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de furt calificat, amenințare și uciderea animalelor cu intenție.
Persoana a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasa un raspuns