Tinerii între 16 și 25 de ani au ocazia de a participa la evenimentul internațional Takeover Day, inițiat de organizația @kidsinmuseums.
Takeover Day înseamnă că tinerii preiau atribuțiile muzeului. Tinerii care vor să afle cum își desfășoară munca “oamenii de la muzeu”, acum au ocazia.
Tinerii au ocazia de ține o prelegere pe o temă de istorie locală cu posibilitate de publicare după, să descopere ce comori se ascund în depozitele muzeului și să le scoată la lumină într-o expoziție sau a dezvolta pasiunea pentru desen și arheologie.
Pentru înscriere trebuie completat formularul accesibil prin codul QR până la data de 15 iunie. Rezultatele selecției (locurile sunt limitate) vor fi anunțate în data de 16 iunie.
Pentru îndeplinirea misiunii, tinerii vor avea parte de mentorat din partea muzeului, precum și acces la resursele muzeului.
Calendarul de desfășurare:
8-15 iunie: Perioadă de înscriere
16 iunie: Anunțarea rezultatelor selecției
19 iunie: Întâlnire de grup inițială
20 iunie – 6 iulie: Perioadă de pregătire (cercetare, documentare etc.)
7 iulie: Takeover Day! Prezentarea produsului tău către public.
Pentru mai multe detalii prin e-mail la muzeulviumm@gmail.com sau mesaj pe Instagram la @muzistarhmm .
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș face parte dintre cei peste 1000 de semnatari din întreaga lume ai Manifestului Kids in Museums pentru accesibilizarea muzeelor! În acest sens, ne (re)angajăm să fim primitori, accesibili tuturor, să ne aducem aminte că familiile vin în multe forme, să fim comunicativi și, mai ales, să fim activi în comunitatea noastră. Printre ceilalți semnatari se numără muzee precum British Museum, Victoria&Albert Museum sau Rijksmuseum. Deocamdată, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș este singurul semnatar din România.

Lasa un raspuns