Avioanele militare britanice care efectuează raiduri în Orientul Mijlociu au fost echipate cu rachete speciale pentru doborârea aeronavelor de vânătoare ruse, susţin surse militare britanice, iar, în acest context, Rusia l-a convocat pe ataşatul militar britanic, relatează BBC News online.
Surse militare britanice citate de Sunday Times au declarat că avioanele de vânătoare Tornado care efectuează raiduri antiteroriste în Irak au fost echipate cu rachete având senzori de căldură, pentru a se apăra de avioanele ruse care efectuează operaţiuni în Siria.
"Până acum, avioanele Tornado ale Forţelor aeriene regale era echipate cu bombe ghidate prin satelit, dat fiind că nu existau riscuri ale unor ameninţări aer-aer. Dar în ultima săptămână situaţia s-a schimbat. Trebuie să avem o reacţie pe măsură", a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Ministerului britanic al Apărării, referindu-se la începerea raidurilor ruse în Siria.
Ministerul britanic al Apărării a respins informaţiile apărute în presă, subliniind că relatările "nu sunt adevărate".
Ca reacţie, Ministerul rus de Externe l-a convocat luni, pentru explicaţii, pe ataşatul militar rus de la Moscova. Potrivit diplomaţiei britanice, ataşatul militar a reiterat preocupările Londrei privind intervenţia militară în Siria.
Săptămâna trecută, premierul David Cameron a afirmat că operaţiunile ruse în Siria au doar rolul de a consolida poziţia "măcelarului" Bashar al-Assad.
Rusia este acuzată de Statele Unite şi de NATO că atacă forţele insurgente din Siria, dar Moscova a respins acuzaţiile, precizând că sunt vizate exclusiv poziţiile reţelei teroriste Stat Islamic.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.
Stiri de actualitate:
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SURSE: Avioanele britanice din Orientul Mijlociu, echipate pentru a doborî aeronave ruse. Rusia convoacă ataşatul militar britanic

Lasa un raspuns