Surprinşi de jandarmi cu fierul furat

Surprinşi de jandarmi cu fierul furat

Duminică 29 ianuarie a.c., în jurul orei 18:00, în timpul executării serviciului de patrulare auto pe raza localităţii Baia Mare, subunitatea de intervenţie a jandarmeriei, a observat pe strada Oborului, în apropierea fostului târg auto, faptul că trei persoane transportau cu ajutorul unui cărucior mai multe componente şi materiale din fier.

Au fost identificaţi Florin C. de 32 ani, Alexandru D. de 36 ani şi Rafael T. de 21 ani, toţi din Baia Mare, care sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi furt calificat. În urma verificărilor întreprinse de către jandarmi, s-a constatat faptul că în jurul orei 13:30 cei în cauză s-au deplasat pe str. Mihai Eminescu din Baia Mare, unde în imobilele cu nr. 63 şi 65 se află fosta fabrică de subansamble S.C. Apsa S.A. şi o fabrică de pâine despre care făptuitorii ştiau că nu mai funcţionează, ele fiind în procedură de lichidare, cu intenţia de a sustrage diferite materiale din fier pe care să le comercializeze ulterior la centrele de colectare a fierului vechi. Ajunşi la faţa locului, respectiv la fosta fabrică de pâine, cei trei au rupt mai multe grilaje şi rame metalice de la geamuri cu ajutorul unui levier, au pătruns în interior, unde de asemenea au  rupt şi sustras mai multe componente metalice de la diferite utilaje. În jurul orei 18:00 făptuitorii au plecat cu bunurile sustrase, însă la aproximativ 500 de metri au fost surprinşi de către jandarmi.
Prejudiciul cauzat firmei lichidatoare a fost recuperat, însă pentru distrugerile provocate, firma s-a constituit ca parte vătămată împotriva făptuitorilor, cu suma de 1000 lei. Dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.