Naţionala de fotbal a României a prins, în ultimul moment – pe ultima sută de metri, cum ar spune raţionalii, sau pe ultima petală neruginită a toamnei, cum ar zice romanticii -, locul doi din grupa pentru calficările la Cupa Mondială 2014 din Brazilia. Un loc doi care a însemnat biletul de participare la barajul pentru obţinerea vizei de Rio. E mult, e prea puţin? Un răspuns generic e greu de dat, fiindcă el se regăseşte, în varii forme şi trăiri, în sufletul fiecăruia dintre milioanele de suporteri ai echipei naţionale. Aşa încât răspunsul şi-l dă fiecare cum consideră de cuviinţă. Şi cum simte.
Ţigla de pe grupă
Când s-a tras la sorţi grupa pentru preliminariile Cupei Mondiale, urnele ursindu-ne ca adversari Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, mulţi s-au poticnit în pronosticuri, simţind un oarecare nod în gât. Alţii, poate mai răsfăţaţi în discursuri de formă, iar nu de fond, au considerat de cuviinţă să creadă că putem fi chiar mai zmei decât balaurii, aşa încât să câştigăm grupa. Ca să o facem, aveam nevoie de un noroc chior, dacă nu chiar de-a binelea bezmetic: să ajungi să fii în faţa Olandei în clasamentul final, cu echipa pe care o au batavii acum, e ca şi cum ţi-ai propune să-ţi faci maioneză din ţigla de pe casă. E prea tare, totuşi. Ţigla. Aşa a rămas să ne gândim la locul doi.
Nasul lui Procust
Naţionala a început bine aşa-numita campanie de calificare. După vreo trei meciuri aveam maximum de puncte. A venit apoi Olanda, care ne-a mai scos fluturii din lampă, din felinar, din licurici sau din ce va fi fost să fie. Şi ne-a mai adus cu picioarele pe pământ. Sau pe gazon. Ori cu crampoanele înfipte adânc în peretele ciudei pe care scrie că iar putem rata o calificare la un turneu final. Ca un profesor delicat, Olanda ne-a învăţat ceva extrem de important: să avem grijă de lungul nasului până şi în fotbal. Parafrazând niţel, un soi de lecţie de genul „Nasul lui Procust”.
De la gulaş la baclava
În această grupă din preliminariile pentru Cupa Mondială, olandezii au pierdut doar două puncte, din 30 posibile de adunat. Au făcut un egal în Estonia, într-o zi în care parcă, fotbalistic vorbind, au fost ceva mai români decât batavi. Dar le-a trecut repede şi au bătut, mai apoi, tot ce le-a ieşit în cale. Au considerat incidentul drept un accident fotbalistic, după care s-au pus pe măcinat adversarii rămaşi în grupa preliminariilor pentru Cupa Mondială. Şi au câştigat tot ce li s-a mai ivit. Au făcut gulaş cu Ungaria, 8-1, după care au luat desertul cu Turcia, o baclava mai subţire, de doar 2-0.
De preţuit
Lăsând deoparte parcursul aproape fără cusur al Olandei în aceste preliminarii, rămâne de preţuit echipa de pe locul doi, care, din fericire, e naţionala României. Nu a făcut meciuri entuziasmante, care să seducă, dar a ajuns, până la urmă, la baraj. Poate că nu e, aşa cum sunt de părere unii, o generaţie ratată. Sigur, nu seamănă cu naţionala în care jucau odinioară Hagi, Popescu, Belodedici, Răducioiu sau Petrescu, dar asta nu înseamnă că trebuie să trăim în trecut, cu nostalgia lui. Trebuie să mergem mai departe cu ce avem, cu ce ne reprezintă. Uneori poticnit, dar chiar trebuie să mergem mai departe, să privim în sus. Altminteri rămânem nişte eterni convalescenţi ai unei boli iluzorii.
Îndoieli degeaba
În ultima etapă din grupele calificării pentru Mondialul din Brazilia, România a stat la cheremul rezultatului din Turcia, unde Olanda şi-a respectat blazonul de echipă mare şi a bătut, netezindu-ne calea spre baraj. La rândul ei, naţionala noastră a învins Estonia, chiar dacă a făcut-o oarecum anevoios. Înainte de aceste ultime meciuri din grupă, ne văicăream că poate olandezii nu-şi vor tura motoarele cu turcii şi, odihnindu-se, ne vor smulge de sub nas şansa participării la baraj. Ei bine, nu au făcut-o. Respect, Olanda! Mulţumim, „tricolori”, pentru ceea ce aţi făcut până acum. Încercaţi să faceţi mai mult, fiindcă deocamdată ne-au dus la baraj olandezii. Hai România!
Lasa un raspuns