Sunt beneficiari de fonduri europene care vor trebui să returneze prefinanţarea

Sunt beneficiari de fonduri europene care vor trebui să returneze prefinanţarea

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a atras atenţia, marţi, că beneficiarii fondurilor europene care au primit prefinanţare şi nu au reuşit să implementeze proiectele anunţate vor fi nevoiţi să returneze banii.‘Vreau să vă atrag atenţia că voi fi mult mai ferm şi voi lua prefinanţarea. Avem deja 2-3 cazuri care trebuie să ne dea înapoi prefinanţarea. Nu se poate ca, după ce dai prefinanţarea, să nu faci nimic. Nu ne jucăm’, a afirmat Borbely, care a participat la seminarul cu tema ‘Programul Operaţional Sectorial Mediu – progres în implementare 2010-2011’.Ministrul mediului a menţionat, totodată, că la momentul actual în toate programele pe mediu plăţile către beneciari vor continua să fie realizate, însă din bugetul de stat. ‘Vreau să vă informez că, în momentul de faţă, din cauza unor probleme de sistem, şi în urma unor discuţii cu oficialii europeni, s-a luat decizia ca la nivelul României, la toate programele, să rezolvăm din buget plăţile către beneficiari. Am început un set de controale mai riguroase în ceea ce priveşte pregătirea şi derularea licitaţiilor. Vă repet, însă, că mingea este acum la dvs /la beneficiarii contractelor, n.r./. În momentul de faţă, avem peste 260% semnare de contracte faţă de angajamentele României în ceea ce priveşte semnarea contractelor. Această problemă de absorbţie a fondurilor europene ne va da ghidul pentru finanţarea următoare. Dacă nu vom reuşi să absorbim fonduri europene, vom avea probleme. În mod logic, trebuie să cheltuim 5,6 miliarde euro până în 2015, din care am cheltuit puţin peste 100 de milioane. Nu mai e timp de vorbe, este nevoie de fapte’, a subliniat ministrul Mediului şi Pădurilor.La finele lunii aprilie, Laszlo Borbely anunţa că ministerul pe care îl conduce a semnat, în prima parte a acestui an, contracte în valoare de 1,5 miliarde de euro, dar există în continuare probleme cu absorbţia fondurilor europene.La rândul său, Consiliul Fiscal menţiona, în cel mai recent Raport, că România avea, la finele anului 2010, o rată de absorbţie a fondurilor europene de 8,6% din bugetul total alocat, mult sub media de 17% a ţărilor din regiune.Potrivit sursei citate, cu o rată de absorbţie de doar 8,6% din bugetul total alocat, România se confruntă cu provocări serioase şi riscul de a pierde bani europeni. Prin cele 47 milioane euro cheltuite până la sfârşitul anului 2010 (circa 1% din alocarea totală pe 2007-2013), POS Transport este cel mai puţin performant program operaţional, relevă Raportul Consiliului Fiscal.La polul opus, POR şi POSDRU sunt în continuare programele cele mai performante în absorbţia de fonduri structurale în România, cu plăţi de 555 milioane euro, respectiv 464 milioane euro, echivalent în grad de absorbţie de 14,9% şi 13,4%. Agerpres

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.