SUMMIT ÎN 4 SEPTEMBRIE: Rusia a amânat negocierile de pace cu talibanii

SUMMIT ÎN 4 SEPTEMBRIE: Rusia a amânat negocierile de pace cu talibanii

Reprezentanţii Ministerului rus de Externe au transmis luni că Rusia a amânat discuţiile multilaterale de pace cu talibanii, la o săptămână după ce insurgenţii au acceptat invitaţia de a merge la Moscova pentru summitul din data de 4 septembrie, relatează Reuters.

Informaţia a fost iniţial comunicată de oficialii biroului preşedintelui afgan Ashraf Ghani.
Conform declaraţiilor unui oficial afgan, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a discutat telefonic cu Ghani şi l-a asigurat că data summitului „va fi schimbată pentru a asigura prezenţa Afganistanului”.
Rusia a invitat oficialii din 12 ţări la summitul din 4 septembrie, precum şi reprezentanţii talibanilor
Atât autorităţile din Afganistan cât şi cele din Statele Unite au anunţat săptămâna trecută că nu vor participa la summit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.