Cele mai multe studii despre nutriţie spun că, vrei nu vrei, trebuie să iei micul dejun. Pentru că din el îţi vei lua cea mai importantă doză de energie, nu te vei îngrăşa şi doar atunci îţi permiţi să mănânci lucruri pe care spre sfârşitul zilei doar le poţi admira. Dar asta este o generalizare care începe să fie contrazisă. Se pare că uneori e mai bine să treci peste masa de dimineaţă, pentru că vei slăbi mai uşor şi vei fi mai sănătos.
Asta crede şi John Berardi, co-fondator Precision Nutrision, care e de acord cu faptul că a mânca dimineaţa ceva poate fi mai sănătos decât a nu mânca deloc, însă asta nu se aplică la toată lumea. De fapt, micul dejun este ceva opţional şi există cinci motive bune pentru care ar trebui să renunţăm la el, spune Berardi:
Nu e necesar pentru accelerarea metabolismului. Ideea că rata metabolismului scade când nu iei toate mesele necesare într-o zi este falsă, doar aportul de proteine şi calorii contează cu adevărat în nutriţie.
Dacă sari peste micul dejun, e posibil să mănânci mai puţin toată ziua. În loc să ai şase mese într-o zi, dacă începi să mănânci abia la prânz, numărul total de calorii se va reduce şi ai şanse mai mari să slăbeşti. Asta nu înseamnă că dacă mănânci cartofi prăjiţi şi carne grasă la prânz şi la cină vei fi mai slab.
Ai de câştigat chiar şi dacă sari peste micul dejun doar câteodată. Uneori, „postul negru” reduce nivelul insulinei, aşa că în felul acesta (fără să exagerezi şi să ajungi la înfometare) îţi poţi regla şi tensiunea. În plus, organismul tău va elibera hormoni de creştere, ceea ce va arde ţesutul adipos.
Îţi poate scădea aportul de carbohidraţi. Cum micul dejun este de obicei plin de carbohidraţi, a-l elimina din meniul unei zile poate echilibra aportul de substanţe dintr-o zi. De obicei, cu toţii consumăm mai mulţi carbohidraţi decât ar trebui şi mai puţine proteine.
Te poate ajuta să te detoxifiezi. Dacă înlocuieşti o masă plină de grăsimi cu apă cu lămâie sau un fruct cu multă vitamina C, vei arde mai repede grăsimi şi organismul se va purifica mai uşor.
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
SUGESTII: Cinci motive pentru care n-ar trebui să iei micul dejun

Lasa un raspuns