Suedia nu mai poate oferi cazare pentru toți refugiații care sosesc în țară

Suedia nu mai poate oferi cazare pentru toți refugiații care sosesc în țară

Suedia, o destinație favorită pentru refugiații care vin în Europa, nu mai poate oferi cazare pentru toți nou-sosiții și mulți dintre ei vor trebui să se descurce pe cont propriu în ce privește găsirea unei locuințe, a indicat joi agenția suedeză pentru migrație, relatează Reuters.
Stockholmul a impus deja controale temporare ca răspuns la afluxul record de refugiați și autoritățile intenționează să cazeze mii de persoane în corturi dotate cu instalați de încălzire, în stațiuni de schi și într-un parc tematic. Dar acum chiar și aceste opțiuni s-au epuizat.

”Am intrat într-o nouă etapă în care agenția pentru migrație nu mai poate oferi cazare pentru toți. Nu avem suficiente paturi”, a declarat într-un comunicat un reprezentant al agenției, Michael Ribbenvik.
Agenția a precizat că va căuta în continuare noi posibilități de cazare și că va acorda prioritate familiilor cu copii.
Suedia a primit un număr de solicitanți pe cap de locuitor mult mai mare decât oricare altă țară europeană în ultimii câțiva ani. Se așteaptă ca în acest an să sosească în Suedia până la 190.000 de refugiați, un record pentru țara nordică bogată, cu o populație de 10 milioane de locuitori.

Premierul suedez, Stefan Lofven, a apreciat situația drept nesustenabilă. Aproximativ 10.000 de refugiați au cerut azil numai în ultimele șapte zile și aproape 140.000 au sosit în acest an.
Europa se confruntă cu cea mai mare criză a refugiaților de la cel de-al doilea război mondial, sute de mii de persoane părăsindu-și țara din cauza conflictelor și a sărăciei din regiuni precum Orientul Mijlociu, Africa și Asia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.