Urmărirea emisiunilor sportive la televizor creşte ritmul cardiac şi accelerează respiraţia, aşa cum se întâmplă în cazul efectuării de exerciţii fizice, spun cercetătorii australieni.
Cercetătorii australieni au descoperit pentru prima dată că activitatea sistemului nervos simpatic, ce coordonează impulsurile nervoase către muşchi, înregistrează o creştere când oamenii urmăresc exerciţii fizice, fie la televizor, fie efectuate de alte persoane, citaţi de dailymail.co.uk.
"Ştim că sistemul nervos simpatic – ce asigură funcţionarea inimii, a glandelor sudoripare şi a vaselor de sânge, precum şi a altor ţesuturi – îşi intensifică activitatea în timpul exerciţiilor fizice, dar, de data aceasta, am arătat că aceasta se intensifică în cazul în care oamenii privesc o scenă dintr-un film, de parcă ar alerga chiar ei", a declarat Vaughan Macefield, profesor de fiziologie integrată la Universitatea de Vest din Sydney.
Studiul a fost efectuat pe un grup de voluntari, cărora li s-au introdus ace fine în nervi, pentru a înregistra semnalele electrice ale fibrelor nervoase către vasele de sânge – măsurând astfel reacţiile fiziologice ale organismului la stresul mental şi fizic.
Participanţilor li s-a arătat mai întâi o imagine statică pe ecranul unui computer, în timp ce cercetătorii monitorizau activitatea sistemului nervos simpatic. Măsurătorile au înregistrat o activitate constantă în timpul vizionării imaginilor statice, dar lucrurile s-au schimbat când li s-a arătat un film în care apărea un atlet în alergare.
"Deşi aceste schimbări nu erau spectaculoase, ele reprezentau reacţii fiziologice adecvate la mişcarea fizică", a precizat cercetătoarea Rachel Brown.
"Deoarece voluntarii se aflau în poziţie relaxată, fără nicio activitate musculară, reacţia lor era de natură psihogenică – altfel spus, îşi aveau originea în minte, iar nu în corp. Acest lucru se potriveşte cu cercetările noastre recente asupra emoţiei, în cadrul cărora am descoperit că vizionarea imaginilor cu încărcătură emoţională, cum ar fi filmele erotice, creşte activitatea sistemului nervos simpatic şi transpiraţia", a adăugat Rachel Brown.
"Deşi privitul exerciţiilor fizice pe care le fac alţi oameni ar putea creşte ritmul cardiac şi ar putea avea alte efecte fiziologice, nimic nu înlocuieşte beneficiile pentru sănătate pe care le provoacă mişcarea fizică", a avertizat însă profesorul Vaughan Macefield.
Stiri de actualitate:
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: S-a semnat contractul pentru cea mai importantă expoziție din istoria recentă a muzeului
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Felicitări băimăreanului Asztalos Csaba, care este noul judecător al Curții Constituționale al României
MARELE PREMIU obținut de Ansamblul ”Dor Moroșan” al Liceului Teoretic „George Pop de Băsești” Sighetu Marmației
REMEȚI: Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut cu motocicleta
TĂUȚII MĂGHERĂUȘ: Târgul Sânzienelor
PLANETARIUL BAIA MARE: Om și Munte – expoziție de fotografie
ATENȚIONARE METEO: Cod galben de caniculă
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație
CU IA PE BICICLETĂ alături de jandarmii și polițiștii maramureșeni
VITAL: Întrerupere a furnizării apei potabile marți, 24 iunie în Baia Mare
SPECIAL: Tradiții, superstiții și legende de Sânziene
IPJ: Prinși în trafic fără permis de conducere
EVALUARE NAȚIONALĂ 2025: Proba scrisă la limba și literatura română a fost susținută de 3383 de elevi din Maramureș
MUZEUL DE MINERALOGIE: „Operă pentru maramureșeni”, ediția a V-a
TABĂRĂ DE ARTĂ ArtReCreativ la Muzeul Județean de Artă
PREMIILE JURIULUI Festivalului Internațional de Artele Spectacolului ATELIER, ediția 31
CAMPANIE de colectare deșeuri voluminoase în Baia Mare
ATELIER DE DESEN: Eminescu în culori – la Târgu Lăpuș
SEMNE CEREȘTI ȘI ROSTURI LUMEȘTI: Astronomie și astrologie în calendarul țăranului român – de Dan George Uza
STUDIU: Vizionarea emisiunilor sportive îmbunătăţeşte condiţia fizică

Lasa un raspuns