Un medicament împotriva leucemiei deja aprobat de agenția americană a medicamentelor (Food and Drugs Administration, FDA) s-a dovedit eficient împotriva maladiei Parkinson și a unei forme de demență, potrivit rezultatelor unui studiu clinic prezentat la o conferință la Chicago, informează agenția France Presse.
Molecula ‘Nilotinib’ produsă de laboratoarele elvețiene Novartis, comercializată sub numele de ‘Tasigna’, a permis "o reducere semnificativă și încurajatoare a proteinelor toxice de la nivel cerebral". Aceste proteine sunt legate de progresia acestor boli neurodegenerative, au declarat cercetătorii de la centrul medical al Universității Georgetown din Washington, al cărei studiu clinic a implicat doisprezece pacienți.
Potrivit acestui studiu, ‘Tasigna’ a îmbunătățit funcția cognitivă, abilitățile motorii și non-motorii ale pacienților cu boala Parkinson și cu maladia cu corpi Lewy, o tulburare cognitivă caracterizată prin depozite anormale ale unei proteine, formate în interiorul celulelor nervoase ale creierului. Cercetătorii au descoperit ca ‘Tasigna’ a crescut producția de dopamină, un neurotransmițător important care favorizează comunicarea între neuroni, iar stoparea tratamentului cu ‘Tasigna’ pare să provoace declinul cognitiv și capacitățile motorii, în ciuda reluării terapiilor convenționale împotriva Parkinson, mai notează AFP.
În cadrul studiului, un bolnav condamnat să rămână în scaun cu rotile pentru că nu se putea ridica a fost capabil să meargă din nou, în timp ce trei pacienți care înainte nu puteau vorbi au fost în stare, după acest tratament, să poarte conversații normale.
"Conform cunoștințelor mele, aceasta este prima dată când o terapie pare să inverseze, într-un un grad mai mare sau mai mic, în funcție de evoluția bolii, declinul cognitiv și capacitatea funcțională a pacienților care suferă de astfel de tulburări neurodegenerative", a subliniat dr. Fernando Pagan, profesor de neurologie la spitalul Universității Georgetown.
Însă el a adăugat că este esențial să se efectueze un studiu clinic mai extins înainte de determinarea impactului real al acestui medicament, pentru că nu a existat nici un grup de bolnavi de control pentru a face o comparație placebo sau cu alte tratamente pentru boala Parkinson.
Rezultatele studiului au fost prezentate la sfârșitul săptămânii trecute la conferința anuală a Societății Americane de Neuroștiințe de la Chicago.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
STUDIU: Un tratament împotriva leucemiei se dovedește eficient și în tratarea maladiei Parkinson

Lasa un raspuns