O treime dintre notificările pe care le primim pe telefonul mobil ne afectează starea de spirit, este concluzia unei echipe de cercetători de la Universitatea Trent din Nottingham, Marea Britanie, care a analizat efectele alertelor digitale pe un grup de 50 de participanți, timp de cinci săptămâni, informează luni The Telegraph.
Dintre cele peste jumătate de milion de notificări analizate, 32% le-au provocat emoții negative utilizatorilor care au devenit ostili, supărați, nervoși, speriați sau rușinați.
Alertele de sistem, cele care nu au legătură cu interacțiunea umană, cum ar fi update-uri generale ale telefonului sau anunțurile de disponibilitate ale unei rețele wi-fi, au influențat negativ dispoziția utilizatorilor, spun cercetătorii.
De asemenea, notificările legate de locul de muncă au avut un impact negativ asupra stării de spirit, în special când soseau mai multe deodată.
Pe de altă parte, utilizatorii se bucurau la primirea mesajelor de la prieteni care le creau sentimentul conectării la un grup social.
”Alertele digitale ne întrerup mereu activitățile, solicitându-ne atenția”, spune cercetătorul Eiman Kanjo.
”Rolul notificărilor este de a spori confortul vieții de zi cu zi, de aceea trebuie să înțelegem impactul pe care folosirea lor obsesivă îl are asupra stării noastre de bine”, a adăugat acesta.
”Cu siguranță, notificările îi fac pe oameni mai fericiți, dar atunci când primesc multe alerte care au legătură cu locul de muncă sau cu update-uri ale sistemului se produce efectul invers”, a subliniat cercetătorul.
Ca parte din studiu, cercetătorii au dezvoltat o aplicație, NotiMind, cu ajutorul căreia au colectat date despre alertele digitale primite pe telefon precum și despre efectele produse de acestea, potrivit informațiilor furnizate chiar de utilizatori.
Cercetătorii spun că, în viitor, va fi posibil să anticipăm starea de spirit a utilizatorilor de telefoane pe baza mesajelor primite. Notificările ar putea fi personalizate, astfel încât cei care nu sunt într-o dispoziție foarte bună să primească mai puține notificări de sistem și mai multe notificări din parte aplicațiilor de entertainment pentru a le ridica moralul.
Cercetătoarea Daria Kuss, psiholog la Centrul pentru cercetarea jocurilor video de la Universitatea Trent din Nottingham, a adăugat: ”Deși alertele sunt importante pentru utilizatorii de telefoane inteligente, numărul aplicațiilor care vor să ne atragă atenția a crescut în ultimii ani.”
Oamenii răspund repede, aproape instantaneu la notificări, ceea ce le transformă într-un factor perturbator. ”Descoperirile noastre ar putea deschide drumul unor noi cercetări referitoare la conștientizarea emoțiilor în comunicarea mobilă și pe rețelele de socializare.”
Cercetarea a apărut în publicația ”IEEE Access”.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
STUDIU: O treime dintre notificările pe care le primim pe telefonul mobil ne afectează starea de spirit

Lasa un raspuns