STUDIU: Majoritatea românilor a apelat la serviciile medicale private, în detrimentul celor de stat, în ultimul an

STUDIU: Majoritatea românilor a apelat la serviciile medicale private, în detrimentul celor de stat, în ultimul an

Trei din cinci români (61%) au apelat, în ultimul an, la serviciile private în detrimentul celor publice pentru analize medicale de laborator, în timp ce serviciile de stat au fost folosite cel mai mult în cazul spitalizărilor (39%) și al intervențiilor chirurgicale (25%), relevă un studiu de specialitate, dat publicității luni.
 Conform sursei citate, șapte din zece români din mediul urban folosesc tehnologia pentru activități legate de sănătate, iar cei mai mulți dintre aceștia (58%) susțin că astfel au un control mai mare asupra stării de sănătate, alte beneficii indicate fiind un stres redus în ceea ce privește afecțiunile proprii sau ale familiei (44%) și o comunicare mai ușoară cu medicii (42%).

În ceea ce privește starea actuală de sănătate a românilor din mediul urban, 35% au declarat că suferă de boli cronice (50% dintre cei cu vârsta peste 45 de ani și 24% dintre cei sub 45 de ani). Cei mai mulți sunt interesați în special de prevenție (58%), dar și de informații actualizate pe teme legate de sănătate (34%). De asemenea, românii au preferat în ultimul an serviciile private de sănătate mai mult decât pe cele publice pentru analize medicale de laborator (61% vs. 40%) și pentru teste de imagistică (37% vs. 27%), în timp ce serviciile de stat au fost folosite în special în cazul spitalizărilor (39% vs. 9%) și al intervențiilor chirurgicale (25% vs. 11%).

Pe de altă parte, cercetarea de specialitate arată că jumătate dintre românii care utilizează tehnologia fac acest lucru pentru a se informa, în timp ce 35% o folosesc pentru organizarea stării de sănătate sau a tratamentului medical (programări, remindere), 29% pentru monitorizarea indicilor de sănătate și 23% pentru comunicarea cu medicii sau cu alți pacienți. Dintre românii care se informează online pe subiecte legate de sănătate, cei mai mulți au folosit în ultimul an forumuri generale (74%), platforme online specializate (69%), grupuri din social media (37%), bloguri (32%) sau chat cu prietenii din social media (31%).

Potrivit cercetării, realizate de Medic One în parteneriat cu iSense Solutions, în cadrul platformei Bold by Lowe Group, românii sunt deschiși consultațiilor virtuale, în special pentru a pune întrebări suplimentare medicilor/pentru a afla mai multe detalii (89%), dar și pentru interpretarea investigațiilor medicale (87%), monitorizarea evoluției unei afecțiuni (74%), prescrierea tratamentului (72%) sau diagnostic (44%). Integral pe www.agerpres.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.