VIDEO | Stațiuni pline cu turiști, care se simt grozav în Maramureș

Crăciunul pe rit vechi este sărbătorit și în stațiunile montane din județul Maramureș, de numeroși moldoveni de dincolo de Prut. Aceștia spun că la ei iernile nu sunt atât de frumoase și se bucură de stratul consistent de zăpadă depus la munte, dar și de bucatele tradiționale delicioase.

În stațiunea montană Șuior, spre exemplu, vacanța de iarnă nu e nici pe departe de a fi încheiată. 100 de persoane, majoritatea din Republica Moldova, au ales să petreacă aici Crăciunul pe rit vechi.

”Le-am pregătit un meniu special, cu un platou tradițional, ca de Crăciun și preparate tradiționale: sarmale, cârnăciori, coaste”, a spus Horia Buhan, director marketing în stațiunea Șuior.

Cu mese îmbleșugate și mult dans. Așa au sărbătorit turiștii ajunul Crăciunului pe rit vechi, iar Moș Crăciun i-a vizitat pe cei mici.

”Este pentru prima dată când optăm pentru Maramureș dar nu ne pare deloc rău. Cred că o să mai venim”, a spus o moldoveancă.

”E a doua oară când venim în Maramureș. Am mai fost cu vreo 3 ani în urmă, ne-a plăcut. E foarte frumos, se schiază”, a spus Vladislav.

”Noi trăim în Italia, din Italia am venit la mama, în Moldova, și am vrut să stau mai mult cu mama, dar soră-mea luase bilete pentru Maramureș. Am zis că nu a trebuit, că vroiam să stăm mai mult acasă. Când am venit încoace, m-a sunat mama și m-a întrebat dacă îmi pare rău. <Mama, nu te supăra, dar așa de bine stau… o poveste>. Am mai fost și în Italia, dar ca și aici, în România, nu am mai văzut. E extraordinar”, a adăugat Svetlana.

Stratul de zăpadă măsoară, la munte, peste 70 de centimetri, semn că pârtiile vor fi perfecte pentru schi și în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât încă mai e rost de vacanță.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.