SPRIJIN: Se pot depune dosarele pentru ajutoarele de încălzire. Ce condiții trebuie îndeplinite

SPRIJIN: Se pot depune dosarele pentru ajutoarele de încălzire. Ce condiții trebuie îndeplinite

 Statul acordă şi în acest an ajutoare de încălzire famililor cu o situație financiară precară  care se încălzesc cu lemne, cărbuni sau combustibil petrolier. În Sighetu Marmațieise pot depune dosarele la sediul Direcției de Asistență Socială.

Ajutoarele de încălzire sunt acordate pe baza venitului net mediu lunar, în funcție de toate veniturile obținute în luna de dinaintea depunerii solicitării. De acest sprijin financiar beneficiază cei cu venituri de până la 615 lei care nu deţin clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti, terenuri de împrejmuire a locuinţei şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală și a căror autoturisme au o vechime mai mare de 10 ani. Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru o perioadă de 5 luni.
La dosarul pentru ajutorul de încălzire trebuie depusecerere şi declaraţie pe proprie răspundere privind veniturile realizate şi bunurile deţinute, copie după actele de identitate pentru toţi membrii familiei sau certificate de naştere pentru copiii minori, adeverinţă de salariu cu venitul net,  cupoane de pensii sau  cupon de indemnizaţie de șomaj din luna anterioară depunerii cererii, copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului, iar pentru ajutorul de încălzire a locuinţei cu gaze naturale la dosar trebuie depusă și ultima factură. Dosarele se preiau la sediul Direcției de Asistență Socială, pe strada Dragoș Vodă, nr. 35, între orele 09:00-15:00.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.