În anul 2016, Consiliul Județean, alături de Prefectură și Inspectoratul Școlar Județean, au sprijinit proiectul Asociației OvidiuRo, ”Fiecare copil în grădiniță”. La Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loc azi o nouă întâlnire cu reprezentanții asociației. În urma discuțiilor s-a stabilit ca parteneriatul să continue și în anul școlar 2017 – 2018, urmând ca în acest sens să fie adoptată o nouă hotărâre de Consiliu Județean.
Județul Maramureș a fost primul din România care a încheiat acest parteneriat în luna septembrie a anului trecut, în total fiind 15 județe gazdă. În acest sens, Consiliul Județean a alocat fonduri, în anul școlar 2016-2017, pentru rechizitele a aproximativ 2.500 de copii proveniți din familii defavorizate. Consiliul Județean a încheiat, anul trecut, un parteneriat cu Asociația OvidiuRo, prin care au fost oferite tichete sociale în sumă de 50 de lei lunar unui grup țintă. Acestea au fost direcționate în vederea achiziționării de rechizite pentru copiii proveniți din familii defavorizate, urmărindu-se încurajarea mersului preșcolarilor la grădinițe.
Propunerea reprezentanților OvidiuRo a fost aceea ca în anul școlar 2017 – 2018 să fie oferite resurse educaționale grădinițelor unde sunt înscriși copii care provin din astfel de familii. ”Educația și sănătatea sunt prioritate pentru Maramureș și pentru maramureșeni.O educație bună pentru copii reprezintă o șansă în plus în viață. Consiliul Județean Maramureș va susține în continuare educația și sănătatea”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Eficacitatea programului pilot ”Fiecare copil în grădiniţă” a determinat Parlamentul să transforme mecanismul central al acestuia în program național, iar legea care a intrat în vigoare în luna februarie 2016 arată că toate familiile care trăiesc sub limita sărăciei pot primi tichete sociale pentru grădiniță (în valoare de 50 lei/lună) dacă își duc zilnic copiii la grădiniță. Din acest motiv, noul parteneriat care se va încheia cu Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Județean și Prefectură va urmări dotarea cu resurse educaționale a grupelor de grădiniță care au înscrise, în programul educațional, copii care provin din medii defavorizate.
În Maramureș există în evidență aproximativ 2000 de copii cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani care ar putea beneficia de acest nou program. Urmează ca, zilele următoare, Asociația OvidiuRo să trimită un draft de proiect instituției Consiliului Județean, iar după analiza internă, acesta ar putea intra la vot în următoarea ședință a CJ Maramureș.

Lasa un raspuns