VIDEO | SPORT: Adrian Petrea –”Dubla manșă cu Famagusta va fi mai grea decât cea cu Strovolou”

Echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare este singura grupare din țara noastră care este încă angrenată în competițiile europene intercluburi, mai exact în sferturile de finală ale EHF European Cup. Advesara echipei din Baia Mare în sferturi este Sabbianco Anorthosis Famagusta, din Cipru, echipă aflată la primul ei sezon european în cei 22 de ani de existență.

Prima partidă va avea loc sâmbătă, 20 martie, ora 15.00, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, urmând ca returul să aibă loc o săptămână mai târziu, la Nicosia. Adrian Petrea, antrenorul principal  al CS Minaur, spune că acesta este un meci important pentru echipă și speră la calificare.

” Nu pot să spun că nu sunt emoții. Sunt la fiecare meci, chiar și la cele amicale. Într-adevăr, este un meci important pentru noi, pentru că obiectivul nostru este să ne calificăm mai departe. Pentru asta trebuie să ne folosim sâmbătă de avantajul terenului propriu și, din punctul meu de vedere, ar trebui să tranșăm calificarea de la meciul tur. Mai departe, pot spune că băieții sunt conectați sută la sută la miza acestei duble. Problemele de lot, încet încet sperăm să le reglementăm. Sperăm ca până la ora meciului să putem aduce jucătorii într-o formă sportivă cât mai bună”, a spus Adrian Petrea, antrenor principal  al CS Minaur.

Pentru sportivii de la CS Minaur urmează o perioadă încărcată. În 20 martie joacă prima manșă din EHF European Cup, apoi pe 23 vor juca în Liga Zimbrilor cu Botoșani, urmează returul în Cipru iar pe 1 și 2 aprilie sunt programate  alte două etape din Liga Zimbrilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.