SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI: Sfânta Taină a Maslului, în biserica „Sfântul Luca”

Sâmbătă, 20 aprilie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în sobor de preoți a fost săvârșită Sfânta Taină a Maslului, în biserica „Sfântul Luca” din incinta Spitalului Municipal din Sighetu Marmației.

A fost pus în aplicare Proiectul eparhial „Sfântul Maslu, Taina vieții”, proiect care prevede , ca în cele patru posturi din cuprinsul anului liturgic, într-una din zile să se slujească Sfânta Taină a Maslului.

Din sobor au făcut parte: Pr. Pop Vasile Aurel – Protopop al Sighetului, Pr. Gheorghe Ulici – Secretar al Protopopiatului Sighet; 3. Protos. Cleopa Sarca – starețul Mănăstirii Portărița, Protos. Pitforodeschi Ioan – Mănăstirea Moișeni, Pr. Godenca Ioan – Parohia Sighet Câmpu Negru, Pr. Codrea Ștefan – Parohia Sighet V, Pr. Daniel Holovsciuc – pensionar și Pr. Ierima Mihai –preot slujitor al bisericii din incinta spitalului.

La slujbă au participat bolnavi internați în spital și credincioși din municipiu, credincioși care frecventează și această biserică. După otpust protopopul a rostit un cuvânt de învățătură. Preoții participanți, însoțiți de cadre ale spitalului au miruit bolnavii internați în saloane.

 Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, în proiectul eparhial pe anul 2024, își propune ca pe lângă sprijinul acordat bolnavilor prin oferirea de medicamente sau alte bunuri de care au nevoie, să arate și o purtare de grijă și o pastorație spirituală mai intensă prin Sfintele Taine ale Bisericii și prezența preoților lângă cei aflați în spitale.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.