Spitalul Județean din Baia Mare: Pacient salvat printr-o intervenție complexă

În cursul dimineții de sâmbătă, 29.06.2019, la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare în cadrul Laboratorului de Angiografie, Cateterism Cardiac și Cardiologie Intervențională, o echipă medicală multidisciplinară a efectuat cu succes o complexă procedură EVAR. Este vorba despre o reparare percutană endoluminală a unui anevrism aortic abdominal infrarenal de mari dimensiuni, cu iminență majoră de ruptură, la un pacient de 62 de ani, la care abordarea chirurgicală clasică prezenta un risc de complicații și morbi-mortalitate majoră.

Pentru acest caz, coordonatorii explorărilor pregătitoare și ai echipei medicale au fost Dr. Dan Filip – medic primar cardiolog, doctor în medicină  și Conf. Dr. Gianmarco De Donato (Spitalul Universitar Siena-Italia).

Procedura a fost efectuată sub anestezie generală cu intubație orotraheală și ventilație mecanică asistată. S-a utilizat abord arterial femural comun bilateral, descoperire chirurgicală, după care proteza a fost implantată sub control fluoroscopic.

La final, după controlul angiografic, s-a efectuat sutura vasculară și trezirea pacientului.  Intervenția a durat aproximativ o oră și 45 de minute și a decurs fără complicații, pacientul fiind momentan asimptomatic și stabil hemodinamic.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” precizează că procedura a putut fi realizată datorită includerii Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare în Programul Național de boli cardiovasculare – subprogramul de proceduri prin tehnici hibride pentru tratamentul anevrismelor de aortă abdominală, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.