Spectacole și pentru cei mici și pentru cei mari

La Teatrul Municipal Baia Mare, dimineața de sâmbătă, 22 aprilie, le este dedicată copiilor, care sunt așteptați la spectacolul ”Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, regia Ciprian Huțanu. Sunt programate două reprezentații, cu începere de la orele 10.00 și 11.30.

Din distribuție fac parte actorii Camelia Strat, Ruxandra Lăzărescu, Liliana Voș, Irina Oțoiu și  Carmen Bulancea. Spectacolul are loc la sala Teatrului de Păpuși, durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 7 lei.

Tot sâmbătă, de la ora 19.00, publicul este invitat la spectacolul DE-CONECTAT, regia muzicală Călin Ionce. ”DE-CONECTAT” este un concert care reunește hituri nemuritoare, de ieri și de azi, aduse într-o manieră cât mai acustică – de altfel foarte la modă, acum, în contemporaneitate. Muzicienii TMBM împreună cu artiști băimăreni, reuniți în formula AKUSTIKA BAND, vor face să răsune piese celebre diversificate stilistic ale unor personalități de renume mondial – precum Frank Sinatra, Michael Jackson, The Beatles, alături de Imagine Dragons, Hooverphonic etc.

Spectacolul are loc la sala studio, durează 80 de minute, iar prețul unui bilet este 20 lei (întreg) sau 10 lei (cu reducere) pentru elevi, studenți și pensionari.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.