În Comisiile reunite pentru Sănătate și Buget Finanțe din Camera Deputaților și Senat a fost aprobat bugetul Sănătății. Este o creștere istorică a bugetului, spune Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
„Anul acesta, bugetul MS și CNAS însumează 4,84% din PIB în condițiile în care am pornit de la 2 %. Cea mai mare creștere este destinată investițiilor. Am alocat peste 1.mld de lei pentru achiziția de aparatură, reparații capitale, finalizarea lucrărilor de investiții începute (ex. Spitalul de Pediatrie din Timișoara, Spitalul din Fălticeni început în 1990, blocul operator al Spitalului Universitar, etc.). Creșteri importante vor fi pentru funcționarea cabinetelor medico-sociale, pentru asistența comunitară, medicina școlară și pentru asigurarea co-finanțărilor destinate proiectelor finanțate din fonduri europene”, declară ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
În bugetul CNAS au fost prevăzute creșteri importante, de peste 22% pentru medicina de familie
„De asemenea, vor fi alocate mai multe fonduri și pentru derularea programelor de sănătate. Vom finanța de exemplu acel test Panorama pentru gravide care este foarte scump și prin care se asigură depistarea bolilor genetice. Estimăm un număr de 200 000 gravide beneficiare a programului. De anul acesta vom asigura și testarea markerilor tumorali și moleculari atât de necesari pentru prescrierea medicamentelor inovative nou introduse în lista de medicamente compensate și gratuite și pe care acum le sponsorizează firmele de medicamente. Un amendament aprobat astăzi vizează propunerea specialiștilor de a finanța programul de screening pentru deficitul de vitamina D, precum și asigurarea meditației necesare a persoanelor care vor intra în program în funcție de criteriile ce vor fi stabilite ulterior tot de medicii specialiști”, mai susţine Sorina Pintea.
Lasa un raspuns