Sorin Ovidiu Vîntu condamnat la un an de închisoare cu executare

Sorin Ovidiu Vîntu condamnat la un an de închisoare cu executare
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis joi condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la un de închisoare cu executare şi a lui Ion Ilie Cezar la cinci luni de închisoare cu executare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Decizia este definitivă.
Judecătorii CAB au admis recursul procurorilor, au casat decizia Tribunalului Bucureşti şi au hotărât condamnarea la un an de închisoare cu executare a lui Vîntu. 
Instanţa a mai stabilit ca Vîntu să-i plătească lui Sebastian Ghiţă 100.000 lei. 
Din pedeapsa primită de Sorin Ovidiu Vîntu va fi scăzută perioada cât acesta a stat în arest preventiv. 
Procurorii au cerut pe 7 iunie judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti (CAB) eliminarea circumstanţelor atenuante şi majorarea pedepsei acordate de Tribunalul Bucureşti lui Sorin Ovidiu Vîntu în procesul în care acesta este acuzat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă. 
"Cerem casarea deciziei Tribunalului Bucureşti şi acordarea unei pedepse orientate către mediu, respectiv cinci ani cu executare, iar pentru Ion Ilie Cezar cerem o pedeapsă de patru ani cu executare", preciza atunci procurorul de şedinţă. 
Fostul manager al postului Realitatea TV Sebastian Ghiţă spunea, pe 7 iunie, la Curtea de Apel Bucureşti, că în perioada în care lucra la această televiziune Sorin Ovidiu Vîntu l-a ameninţat şi a făcut presiuni asupra sa pentru a-i plăti suma de 200.000 de euro lunar. 
"În momentul în care Vîntu mi-a spus acest lucru avea 30 de oameni în jurul său, ceea ce împreună cu tonul pe care mi-a vorbit domnul Vîntu m-a făcut să percep acest moment ca o ameninţare", a afirmat Sebastian Ghiţă, la judecarea recursului lui Vîntu la decizia prin care a fost condamnat la închisoare de Tribunalul Bucureşti. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.