Mai mult de o treime (38%) dintre români cred că proprietarii clubului Colectiv sunt vinovați de incendiul produs săptămâna trecută pentru că nu au respectat normele de siguranță, iar 35% susțin că Primăria locală, "care a dat autorizație fără să verifice locul", este responsabilă de tragedia produsă, relevă un sondaj realizat de CSCI, transmis vineri AGERPRES.
Potrivit sondajului, doar 12% dintre intervievați susțin că vina o poartă "clasa politică, în ansamblu, pentru că nu a creat, în ultimii 25 de ani, reguli mai sigure".
De asemenea, respondenții atribuie această vină în proporție egală, câte 7%, guvernului, pentru că nu a verificat modul în care autoritățile pun în aplicare normele, și reprezentanților trupei muzicale pentru că au organizat un spectacol de artificii în sală.
Totodată, sondajul relevă că, după accident, au intervenit bine spitalele (99%), cetățenii care au donat sânge (98%), Ambulanța și SMURD (94%), Pompierii (90%), Parchetul (71%) și Guvernul (69%). La polul opus, cele mai multe nemulțumiri se îndreaptă către autoritățile locale (Primăria) — 64%.
Pentru evitarea unor astfel de accidente, 65% dintre cei intervievați consideră că trebuie crescut rolul statului și al autorităților, astfel încât acestea să beneficieze de resurse pentru a controla și a pune în aplicare legea. O soluție împărtășită de 29% dintre intervievați este aceea ca atribuțiile să fie preluate de la stat de către societatea civilă.
Sondajul a fost realizat în perioada 2 — 4 noiembrie, pe un eșantion național format din 992 de persoane adulte, având o eroare tolerată de 3,2%, la un nivel de probabilitate de 95%.
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SONDAJ CSCI: 38% dintre români cred că proprietarii de la Colectiv sunt vinovați de tragedia produsă

Lasa un raspuns