Racolarea parlamentarilor din partidul lui Dan Diaconescu a reprezentat cheia menţinerii premierului Victor Ponta la guvernare, după ce liberalii au rupt USL şi au plecat de la Palatul Victoria. Dacă în 2012, partidul lui Diaconescu avea 68 de parlamentari, în prezent, grupul de la Senat s-a desfiinţat, iar în Camera Deputaţilor, grupul mai este reprezentat de 18 membri.
Cheia menţinerii premierului Victor Ponta la Palatul Victoria, după ruperea USL, a constituit-o strategia pregătită din timp de PSD, prin care oamenii lui Dan Diaconescu au fost atraşi la guvernare încă din timpul alianţei cu liberalii.
În cazul în care, în perioada decembrie 2012 – februarie 2014, nu ar fi existat din partea partidelor aflate la putere (PSD, UNPR, PC) o puternică politică de racolare a parlamentarilor PPDD, guvernul Ponta 3 ar fi avut mai multe probleme în a obţine votul de învestitură, chiar dacă UDMR a fost cooptat la guvernare. În această săptămână, s-a vorbit de o intrare a PPDD la guvernare, dar, oficial, UDMR s-a opus unei astfel de mişcări. Cu toate acestea, oamenii lui Dan Diaconescu sunt cei care au asigurat stabilitatea guvernamentală, ei fiind deja la putere, chiar dacă PPDD încă negociază această trecere în majoritate. În teritoriu, lucrurile merg mai greu, deoarece consilierii care trec de la un partid la altul îşi pierd mandatul.
Stiri de actualitate:
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SOLUŢIE: Este cea mai monstroasă coaliţie din România! Planul secret al lui Victor Ponta care schimbă radical scena internă!

Lasa un raspuns