Centru de Transfuzii Sanguine Maramureș a fost azi mult mai aglomerat decât de obicei. Mai mulți băimăreni au mers să doneze sânge pentru victimele tragediei produse în clubul Colectiv din București.
Deși în Maramureș nu a fost inițiată în aceste zile o campanie de donare de sânge, aproximativ 50 de oameni s-au prezentat din proprie inițiativă la Centrul de Transfuzii Sanguine din Baia Mare. Ei spun că au fost impresionați de imaginile văzute la televizor, cu victimele incendiului produs în clubul bucureștean.
“Am donat pentru copiii din București.”
“Sper să ajungă sângele meu la cei din București, pentru că am o grupă sanguină foarte rară și de obicei sunt anunțat atunci când trebuie. Oricum acum simt eu nevoia că trebuie să donez”,au declarat doi dintre donatorii prezenți azi la Centrul de Transfuzii Sanguine Maramureș.
Potrivit conducerii Centrului de Transfuzii Maramureș, numărul donatorilor a fost dublu azi față de celelate zile ale anului.
“De sânge va fi nevoie în cazurile acelea grave, pe o perioadă mai lungă de timp. Ideal ar fi ca această campanie de donare de sânge sau prezentarea donatorilor să fie eșalonată pe o perioadă mai îndelungată, nu într-o singură zi. Și noi facem același apel, am dori ca nu numai o tragedie să mobilizeze oamenii”, a declarat Melania Dascăl, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Maramureș.
Cei ce vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 62 de ani și greutatea minimă de 50 de kg. Donatorul nu trebuie să aibă probleme cu tensiunea arterială, boli de piele, sechele pulmonare sau să fi suferit o operație de ulcer.
Stiri de actualitate:
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Zboară din București spre Baia Mare de la 89 € dus-întors
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Duminică, tiroliană, mișcare și voie bună
NORD LITERAR: Concursul ”Cărțile Anului 2026” – Festivitatea de premiere va avea loc la Muzeul Județean de Artă
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare din cauza unei avarii
SALVAMONT: Amplă acțiune de căutare a unei persoane dispărute
FESTIVAL: Ethnologica Film Fest, la a treia ediție
EVENIMENT DE DEBUT: Dinastia Artelor – invitație la vernisaj expoziție și lansare de carte la Baia Sprie
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Cele mai calde gânduri și urări de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
SIGHETU MARMAȚIEI: La Podul Abator se desfășoară lucrări de punere în siguranță
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 1 octombrie în Baia Mare
VIDEO: Problemele cu care se confruntă Sindicatul din Administrație
SAITOS KÜRTŐSKALÁCS a câștigat titlul de Kürtőskalács Reform al Anului – 2026
SOLIDARITATE: Zeci de băimăreni au mers să doneze sânge pentru a ajuta victimele tragediei din București

Lasa un raspuns