SOLICITĂRI DE LA CETĂȚENI: Sighetenii din cartierul Unirii își doresc băncuțe în zona lor

SOLICITĂRI DE LA CETĂȚENI: Sighetenii din cartierul Unirii își doresc băncuțe în zona lor

 Sighetenii care locuiesc în cartierul Unirii se plâng că în această parte a orașului nu sunt amplasate băncuțe și nu au unde să stea când ies afară. În plus oamenii atrag atenția autorităților locale asupra aspectului neîngrijit al acestei zone.

Oamenii mărturisesc că în lipsa băncilor sunt nevoiți să stea pe spațiul verde sau rezemați de gard.
 „Ar fi nevoie de băncuțe mai ales unde este umbră, să mai stăm și noi pe afară. Nu au unde să stea oamenii, în partea cealaltă sunt bănci, dar aici nu. Băncuțe ar trebui și pentru copii, că venim cu ei afară și nu avem unde să stăm. Trebuie să mergem cu ei la Grădina Morii sau în parc”, a spus o sigheteancă.
 „Depinde și unde sunt amplasate băncuțele, dacă sunt la umbră sau la soare. În zona asta cred că ar fi nevoie pentru că sunt cei care vin sau ies de la lucru. Când se schimbă turele este o zonă aglomerată”, a adăugat un bărbat.
Pe lângă amplasarea unor bănci, cei care locuiesc în această zonă și-ar dori să fie reparat și gardul care împrejmuiește spațiul verde, acesta fiind distrus de mai mult timp.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.