Șoferiță prinsă cu freon în vamă

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Siret – structură a ITPF Sighet – au oprit pentru control, joi, în orașul Siret, un microbuz înmatriculat în Ucraina condus de o femeie în vârstă de 26 de ani cu dublă cetățenie, română și ucraineană.

Polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la marfa transportată, au condus vehiculul la sediul sectorului pentru efectuarea unui control amănunțit. Așa au descoperit că femeia transporta șase recipiente cu agent refrigerant (freon) și alte bunuri pentru care nu a putut prezenta documente justificative.

Recipientele cu freon, în valoare totală de peste 7.000 lei, și autovehiculul, în valoare de 40.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Conducătoarei auto i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport și tranzit de substanțe și preparate periculoase.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.