Se pare că principiul din dreptul roman şi român „nemo censetur ignorare legem” (respectiv „nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea” sau „nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii”) este un mister insurmontabil pentru unii magistraţi români. Deşi în ţările civilizate din U.E. acest principiu este aplicat cu succes, se pare că, pe plaiurile noastre acest principiu îşi pierde valabilitatea şi se poticneşte în filozofie atunci când trebuie aplicat.
În concret, poliţistul POP ANDREI l-a oprit în trafic pe cetăţeanul Iosif, iar acesta a refuzat să prezinte documentele şi să coboare din maşină pe motiv că, cică, era îmbrăcat necorespunzător anotimpului (fiind iarnă şi probabil că acesta venea tocmai din insulele Seychelles). Într-un final, cetăţeanul nostru de pe drumurile urbei noastre troienite se dă jos din maşină şi prezintă dovada cu drept de circulaţie pentru că permisul de conducere îi era suspendat. După verificările de rutină acesta este lăsat să plece.
În urma acestui eveniment, cetăţeanul Iosif l-a reclamat pe poliţist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş că s-a comportat abuziv cu el. Cu toate că a fost citat în mod legal, după ce a depus plângere împotriva poliţistului pentru purtare abuzivă, cetăţeanul nostru nu s-a mai prezentat la Parchet pentru a da declaraţii pe motiv că „nu a vrut să facă rău nimănui şi nu a dorit să aibă probleme cu Poliţia”. În consecinţă, cele sesizate împotriva poliţistului nu au putut fi probate, astfel că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţist. Cetăţeanul Iosif putea să conteste soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de poliţist, dar nu a uzat de acest drept astfel că dosarul penal al poliţistului s-a încheiat. Cu o logică pervertită, cetăţeanul Iosif s-a gândit probabil că dacă o să îl reclame pe poliţist nu o să mai fie oprit în trafic.
După încheierea dosarului penal, poliţistul POP ANDREI a formulat o plângere împotriva cetăţeanului Iosif privind infracţiunea de denunţare calomnioasă. În urma cercetărilor efectuate, împotriva cetăţeanului Iosif s-a dispus începerea urmării penale. Văzând că situaţia nu e tocmai roză pentru el şi că nu e deloc amuzant să reclami poliţişti în ideea că-i intimidezi, cetăţeanul nostru se prezintă de data aceasta pentru declaraţii împreună cu avocat.
După luarea tuturor declaraţiilor în dosarul penal, poliţistul POP ANDREI a constatat cu o mirare mai mare decât pensia unui comunist că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a cetăţeanului Iosif pe considerente care iau la băşcălie normele de drept penal român.
Astfel, în ordonanţa din 20 martie 2013 dată în dosarul nr. 3558/P/2010, procuroarea Gălăţan Maria-Mirela din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare motivează faptul că cetăţeanul Iosif „nu a urmărit realizarea unui act de injustiţie” faţă de poliţist şi că „trebuie dovedită atitudinea psihică cerută de norma de incriminare”. Mai mult decât atât, procuroarea consideră că „din însăşi modul de redactare a plângerii şi a motivelor invocate” de cetăţeanul nostru friguros „rezultă că aceasta nu era susceptibilă de a atrage răspunderea penală” a poliţistului. În continuarea motivării de către procuroare a soluţiei de scoatere de sub urmărire penală este ceva mai frapant decât o cămilă într-o benzinărie, şi anume stabilirea că frigurosului Iosif „nu i se poate imputa că a făcut o calificare juridică eronată a unei situaţii de fapt, dată fiind lipsa cunoştinţelor sale juridice”, deşi despre acesta este menţionat în ordonanţă ca având studii superioare. Probabil cetăţeanului nostru i-ar fi trebuit studii în domeniul dreptului penal ca să răspundă pentru învinuirea mincinoasă făcută împotriva poliţistului.
Oare cetăţeanul Iosif o fi fost testat de către procuroare cu privire la cunoştinţele sale juridice? Oare procuroarea Mihaela Agheniţei l-o fi chemat pe perioada arestării de 71 de ori la DNA Galaţi pe fostul deputat Mihail Boldea pentru a-i testa cunoştinţele juridice cu scopul de stabili dacă conştientizează infracţiunile imputate?
Parafrazând, o persoană ar putea dovedi infracţiunea de denunţare calomnioasă dacă învinuirea mincinoasă ar fi redactată cu un scris caligrafic folosind un stil savant de către unu’ licenţiat la nivel de Calea Lactee în domeniul dreptului penal şi cu spume la gură, eventual purtând şi un tricou imprimat cu fotografia lui Taz, faimosul diavol tasmanian din desenele animate.
Astfel, cetăţeanului Iosif i s-a aplicat principiul creştin „Doamne, iartă-i, că nu ştiu ce fac!” în locul arhicunoscutului principiu de drept roman şi român „nemo censetur ignorare legem”.
Filozoful Jules Renard spunea: „Cuvântul „Justiţie” e cel mai frumos cuvânt din limbajul oamenilor, şi e vai de ei când ajung să nu-l înţeleagă.”, astfel că unii filozofi ar părea să fie foarte buni ca procurori, însă situaţia inversă nu este de dorit.
Stiri de actualitate:
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
MEMORIALUL SIGHET: „Mărturii din Închisori”, teatru-document
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Au început înscrierile pentru Caravana atelierelor
LANSARE DE CARTE: Heinrich Ferenc – 56 de ani în via Domnului
CONCURS: Pompierii maramureșeni, pe podium la a 12-a ediție a competiției „Scări”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 25 septembrie în Baia Mare
SIGHET: Circulație restricționată, pentru desfășurarea a trei evenimente
HANDBAL: Derby al Ardealului, între Minaur și Potaissa Turda
VIDEO: Ce am învățat? – finalul proiectului „Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș”
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026: În programul de vineri, expoziții, teatru și concert într-o clădire emblematică
PRIMUL PARC DE SPECIALIZARE INTELIGENTĂ din Maramureș, inaugurat în Baia Sprie
SCHIMB DE EXPERIENȚĂ româno-ucrainean în domeniul chirurgiei generale, la Baia Mare, în implementarea proiectului MEDICUNITY
COOPERARE REGIONALĂ ȘI VIITORUL COMUNITĂȚILOR MONTANE: Județul Maramureș, reprezentat la Summitul de la Bukovel
BAIA MARE: Râul Săsar, în centrul unui amplu proiect de regenerare urbană
SIGHETU MARMAȚIEI: Continuă lucrările de reabilitare la Casa Pălărierului – următoarele etape vizează înlocuirea tâmplăriei și refacerea fațadei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 24 septembrie în Vișeu de Sus, Tăuții Măgherăuș, Mogosșești, Pribilești, Dăneștii Chioarului, Lucăcești
FOTBAL: Victorie la pas pentru CSM Sighet în deplasare
PIAȚA MUNCII: Posturi disponibile în Maramureș
SNAP: Procuroarea Gălăţanu Maria-Mirela e certată cu principiul „nemo censetur ignorare legem”

Lasa un raspuns