Slovenia va primi în luna aprilie primii 40 de refugiați repartizați prin mecanismul de cote instituit de Uniunea Europeană, a anunțat joi Bostjan Sefic, secretar de stat în Ministerul de Interne, într-o conferință de presă, transmite Reuters.
Slovenia, cel mai mic stat de pe așa-numita ‘rută balcanică de migrație’, s-a angajat anul trecut să preia 587 de refugiați, după ce acest traseu va fi închis.
În ultimele cinci zile, niciun migrant nu a mai intrat în Slovenia după ce Macedonia și-a închis frontiera cu Grecia în urma acordului convenit la summitul UE de luni.
Potrivit lui Sefic, din totalul celor 587 de refugiați, 349 vor veni din centrele de pe teritoriul Greciei, 218 din Italia și 20 din alte state.
‘Odată ce vor primi azil, migranții vor fi incluși în programe de integrare’, a indicat Sefic, potrivit căruia, până în august 2017, vor continua să sosească până la 50 de refugiați în fiecare lună.
Începând din octombrie trecut, aproape 500.000 de migranți au traversat Slovenia în drumul lor spre țări mai bogate din Occidentul Europei, mai ales Germania. Numai circa 460 dintre ei au cerut azil în Slovenia, în jur de 12 primind până acum răspuns favorabil.
Lasa un raspuns