Situația la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației în 4 mai

În data de 4 mai, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1000 persoane și 159 autovehicule. Din cele 1000 persoane, 767 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.

În data de 3 mai, polițiștii de frontieră au depistat nouă persoane care au trecut ilegal frontiera ”verde” în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, respectiv a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

Pompierii maramureșeni au transportat șase persoane, însoțite de un voluntar, cu autospeciala din dotare de la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Gara CFR Baia Mare, iar de aici la o locație de cazare din municipiul Baia Mare. De asemenea, alte trei persoane au fost transportate cu autospeciala din dotare, însoțite de un jandarm, de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare.

În data de 04.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 71.581 de persoane, dintre care 8.148 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 4,9% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.583 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 6%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.764 cetăţeni ucraineni (creștere cu 3,1%).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 04.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 859.183 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 893.712 ucraineni.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.