Situația la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației în 30 aprilie

În data de 30 aprilie, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1068 persoane și 202 autovehicule. Din cele 1068 persoane, 809 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil sau de protecție temporară în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.

În data de 29 aprilie, polițiștii de frontieră au depistat patru persoane care au trecut frontiera ”verde” din Ucraina în România, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte și a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

Pompierii maramureșeni au transportat cu autospeciala din dotare, însoțite de un jandarm, patru persoane de la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare. Alte cinci persoane au fost transportate, însoțite de un voluntar, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca și București. Echipajul de pe unitatea mobilă SMURD a acordat unei persoane primul ajutor medical și a transportat-o la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații medicale.

În data de 30.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 109.271 de persoane, dintre care 10.569 de cetăţeni ucraineni (în creștere cu 26,3% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 6.134 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 31,8%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 2.437 cetăţeni ucraineni (creștere cu 40,7%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 30.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 828.873 cetăţeni ucraineni.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.