Situația la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației în 22 martie
În data de 22 martie, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1022 persoane și 97 autoturisme. Din cele 1022 de persoane, 824 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat la granița județului Maramureș cu Ucraina, în data de 21 martie, 17 cetățeni ucraineni, bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, care au trecut din Ucraina în România, atât prin apa râului Tisa, cât și în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, respectiv Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului. Toți cetățenii ucraineni au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
Pompierii maramureșeni au transportat 10 persoane cu autospecialele din dotare, însoțiți de jandarmi, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș. Alte 38 persoane au fost transportate, însoțite de jandarmi și voluntari, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la București. De asemenea, echipajul medical de prim-ajutor a transportat cu unitatea mobilă SMURD două persoane din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Spitalul Municipal Sighetu Marmației pentru investigații medicale.

În data de 22.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 56.323 de persoane, dintre care9.295 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 8% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.602 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 4,3%), iar pe la cea cu Republica Moldova au întrat 3.279 cetățeni ucraineni (creștere cu 22%).

De la declanșarea acestei crize, până la data de 22.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 518.643 cetățeni ucraineni.

În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, arterele de control fiind acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.