În data de 22 aprilie a.c., în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 929 persoane și 198 autovehicule. Din cele 929 persoane, 689 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil sau de protecție temporară în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
În data de 21 aprilie a.c., lucrători ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au depistat două persoane, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera ”verde” din Ucraina în România. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.
Pompierii maramureșeni au transportat două persoane, cu autospeciala din dotare, însoțite de un jandarm, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș. De asemenea, alte patru persoane au fost transportate cu autospeciala din dotare, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, însoțite de un voluntar, la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca și București.
În data de 22.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 87.208 de persoane, dintre care 6.743 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 11,3 % faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.474 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 9,6%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.004 cetăţeni ucraineni (scădere cu 24,7%).
De la declanşarea acestei crize, până la data de 22.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 773.355 cetăţeni ucraineni.

Lasa un raspuns