Situația la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației în 17 aprilie

În data de 17 aprilie, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 535 persoane și 72 autovehicule. Din cele 535 persoane, 419 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil sau de protecție temporară în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.

În data de 16 aprilie, polițiștii de frontieră au depistat două persoane, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera ”verde” a județului Maramureș din Ucraina în România, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, respectiv a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

Pompierii maramureșeni au transportat patru persoane cu autospecialele din dotare, din Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, însoțite de jandarmi, la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare.

În data de 17.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 87.531 de persoane, dintre care 6.750 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 21,9% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.693 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 26,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.325 cetăţeni ucraineni (scădere cu 0,7%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 17.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 737.349 cetăţeni ucraineni.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.