Situația la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației în 13 aprilie

În data de 13 aprilie, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1045 persoane și 116 autovehicule. Din cele 1045 persoane, 799 sunt cetățeni ucraineni. Până la ora 16.00 nu au fost solicitări de azil sau de protecție temporară în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.

În data de 12 aprilie, polițiștii de frontieră au depistat două persoane, cetățeni ucraineni, care au trecut frontiera ”verde” din Ucraina în România, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

Pompierii maramureșeni au transportat 19 persoane cu autospecialele din dotare, însoțite de voluntari, de la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației la Gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca și București. De asemenea, o persoană a fost transportată cu autospeciala din dotare, însoțită de un jandarm, de la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare.

În data de 13.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.605 de persoane, dintre care 9.385 cetăţeni ucraineni (în uşoară scădere cu 0,4 % faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.933 cetăţeni ucraineni (în creștere cu 3,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.615 cetăţeni ucraineni (scădere cu 9,6%).

De la declanşarea acestei crize, până la data de 13.04.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 704.168 cetăţeni ucraineni.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.