Situația la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației în 10 martie, alți 10 cetățeni ucraineni au trecut prin apa râului Tisa

În data de 10 martie, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 1.279 persoane și 179 autoturisme. Din cele 1.279 de persoane, 1.101 sunt cetățeni ucraineni.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat 10 cetățeni ucraineni, bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 56 de ani, care au trecut prin apa râului Tisa, din Ucraina în România. Aceștia au fost depistați pe direcția localităților de frontieră Tisa, Lunca la Tisa, Crăciunești și Sighetu Marmației. De asemenea, alți doi cetățeni ucraineni cu vârsta de 29 ani, respectiv de 37 ani au fost depistați de către polițiștii de frontieră în zona de responsabilitate, Valea Vișeului și Poienile de Sub Munte. Toți cetățenii ucraineni au solicitat o formă de protecție statului român, fiind demarate procedurile specifice, conform legislației în vigoare.

Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 48%. Sunt cazați în prezent 64 cetățeni ucraineni.

În data de 10.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 70.974 de persoane, dintre care 21.003 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,8 % faţă de ziua precedentă).Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.080 cetăţeni ucraineni (în  scădere cu 8,8%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 11.299 cetăţeni ucraineni (scădere cu 12,9 %).Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 93.417 de persoane, dintre care 23.653 cetăţeni ucraineni (scădere de 3,3%).

 De la declanşarea acestei crize, până la data de 10.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 364.518 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 282.497 cetăţeni ucraineni.

A fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei.De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.