Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 01.01.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 47.300 de persoane, cetățeni români și străini, cu 12.000 de mijloace de transport (dintre care 3.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 20.300 persoane cu 5.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 27.000 persoane cu 6.300 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost:

  • Frontiera aeriană – aproximativ 20.000 de persoane;
  • Frontiera cu Ungaria – aproximativ 16.000 de persoane şi 6.500 de mijloace de transport;
  • Frontiera cu Bulgaria – aproximativ 5.000 de persoane şi 3.000 de mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care se recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să se evită apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 10 fapte ilegale (4 infracţiuni şi 6 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 3.400 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară unui cetăţean străin, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea pentru 2 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.