Şişeşti: Accident rutier cu victime. Două autoturisme s-au izbit frontal

Şişeşti: Accident rutier cu victime. Două autoturisme s-au izbit frontal

Trei persoane au ajuns în această dimineaţă în stare gravă la spital în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, ce s-au izbit frontal. Evenimentul rutier a avut loc pe drumul judeţean 184, pe raza localităţii Şişeşti.

Cinci persoane s-au ales cu leziuni multiple după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe drumul ce leagă Baia Sprie de Cavnic. În această dimineaţă, pe raza localităţii Şişeşti, două autoturisme s-au izbit frontal. Speriaţi de bubuitură, mai mulţi localnici au ieşit la poartă să vadă ce se întâmplă. O posibilă cauză care a dus la producerea accidentului ar fi viteza neadaptată corespunzător la condiţiile de drum. "Se aude că a intrat în depăşire într-o curbă. Drumul era liber, cred că avea viteză", a spus un martor. "Aşa am auzit, că unul dintre ei a vrut să depăşească. Victimele primeau ajutor când am ajuns eu la faţa locului. Numai viteza putea fi de vină, nici drumul nu ajută", a povestit un alt martor.

"Am fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe D.J. 184 pe raza localităţii Şişeşti. În urma accidentului în care au fost implicate două autovehicule, a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane care au fost transportate la Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale. Urmează să stabilim cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul", a declarat un reprezentant al Poliţiei Baia Sprie. Victimele au fost transportate la spitalul judeţean, pentru îngrijiri medicale, cu multiple leziuni. Acestea sunt ţinute sub observaţie, starea lor fiind stabilă.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.