Franța a efectuat în noaptea de joi spre vineri un al doilea atac aerian împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria, a anunțat ministrul apărării francez Jean-Yves Le Drian, potrivit agenției de presă AFP.
‘Avioane Rafale au lansat bombe asupra unei tabere de antrenament (a SI). Obiectivele au fost atinse’, a declarat Le Drian la postul de radio francez Europe 1, precizând că vor urma și alte atacuri ‘în locuri unde SI se organizează pentru a ne amenința’.
Cele două bombardiere Rafale, care au decolat din Emiratele Arabe împreună cu mai multe Rafale de acompaniere, au țintit din nou un centru de antrenament al SI din Raqa, fieful organizației, la fel ca în timpul primului atac francez din 27 septembrie.
‘Știm că există în Siria, în special în împrejurimile Raqa, centre de antrenament ale combatanților străini a căror misiune nu este să lupte pentru SI în Levant, ci să vină în Franța, în Europa, pentru a comite atentate’, a afirmat Le Drian.
Amintind că ‘dușmanul Franței este Daech’ (acronimul arab al SI), ministrul francez al apărării a acuzat Rusia că a lovit în proporție de ’80-90 la sută’ alte ținte decât SI, pentru a proteja regimul de la Damasc.
‘De aproximativ zece zile, acțiunile militare ruse nu vizează Daech, ci în mod prioritar securitatea lui Bashar al-Assad’, a insistat Jean-Yves Le Drian. Rusia ‘consideră că trebuie protejat Bashar al-Assad, iar noi considerăm că Bashar nu face parte din soluție’, a spus ministrul francez.
Avioanele coaliției conduse de SUA zboară într-un spațiu aerian din ce în ce mai ‘aglomerat’, de la începutul intervenției ruse, la 30 septembrie, existând riscul unor incidente, chiar dacă bombardierele ruse operează mai ales în nordul și vestul Siriei.
‘Există riscul unor incidente, iar faptul că un avion de vânătoare rus a încălcat spațiul aerian turc constituie un exemplu. Este nevoie de o mare vigilență’, a subliniat Le Drian.
Acesta a afirmat, de asemenea, că SI folosește populația civilă drept scuturi umane, în Irak și Siria, ceea ce complică operațiunile. ‘Daech s-a organizat în așa fel încât copii, femei și civili să fie în prima linie’, a mai spus ministrul francez.
Stiri de actualitate:
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
SIRIA: Franța a întreprins un al doilea atac aerian asupra grupării Statul Islamic

Lasa un raspuns