SIGHETU MARMAȚIEI: Ziua Culturii Maghiare – decernarea premiilor Hollósy și spectacol de dans

De Ziua Culturii Maghiare, UDMR Maramureș organizează miercuri, 21 ianuarie, de la ora 18:00 ceremonia de decernare a premiilor Hollósy însoțit de spectacolul de dans oferit de Ansamblul Bekecs la Școala de Muzică din Sighetu Marmației.

Premiul Hollósy va fi decernat pentru a patra oară, cu ocazia Zilei Culturii Maghiare. Premiul Hollósy a fost fondat de UDMR Maramureș cu scopul de a recunoaște meritele persoanelor, organizațiilor și cultelor care contribuie la conservarea și consolidarea comunității maghiare din Maramureș. Premiul și placa comemorativă care îl însoțește sunt acordate la cinci categorii: tineret, educație, organizare socială – comunitară, cultură și artă.

Din Sighet, artista vizuală Boar Szilvia va primi premiul la categoria „Artă”, iar învățătoarea Kádár Laura, de la Liceul Leöwey Klára, va primi distincția la categoria „Educație”.

După decernarea premiilor va avea loc spectacolul de dans cu Ansamblul Bekecs din județul Mureș.
Biletele pentru eveniment (preț bilet – 30 lei) se pot procura de la sediul UDMR din Sighet (str. Libertății, nr. 24) sau de la Liceul Leöwey Klára.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.