Sighetu Marmației: Seara surprizelor la Balul Bobocilor al Liceului "Regele Ferdinand"

Sighetu Marmației: Seara surprizelor la Balul Bobocilor al Liceului "Regele Ferdinand"
Liceul "Regele Ferdinand" a organizat Balul Bobocilor, vineri 4 Noiembrie, de la ora 17:00 la Sala "Viorel Costin" din Sighetu Marmaţiei. În competiţia pentru titlul de "Miss" şi "Mister" s-au înscris 24 de boboci.
Noutatea din acest an au reprezentat -o "surprizele" sub deviza cărora s-a desfăşurat întreg balul, organizatorii reuşind să creeze o atmosferă de-a dreptul incendiară, dorind ca această seară să rămână vie în memoria bobocilor şi a celor prezenţi în sală. Ediţia din acest an fiind cu atât mai specială cu cât cei implicaţi n-au vrut să divulge absolut nimic înaintea marelui eveniment.
Publicul prezent în număr foarte mare a avut parte de momente comice, dar şi momente artistice, dansuri, pantomime şi parodii. Tema balului a fost "Seara Vedetelor" unde prin intermediul bobocilor, au fost prezente pe scenă celebrităţi ale tuturor timpurilor, concurenţii demonstrându-şi aptitudinile muzicale.
Surpriza serii a fost cadoul profesorilor cu dedicaţia "Pentru voi, dragi elevi!", un filmuleţ în care cadrele didactice au intrat pentru câteva minute în pielea elevilor, au purtat uniformă, au făcut sport şi au dansat. Această surpriză a demonstrat tuturor, că legătura dintre elevii și profesorii liceului ”Regele Ferdinand” trece dincolo de clădirea școlii și se păstrează vie în fiecare moment al vieții lor.
Juriul din acest an a fost format din profesori şi elevii premiaţi în anii precedenţi, concurenţii încercând să impresioneze fiecare cum au putut, astfel încât să dovedească că merită fericitul titlu de Miss sau Mister Boboc.
Câștigătorii sunt:
Miss/Mister Boboc – Eniko Eva Șter și Mihai Vișovan
Miss/Mister Popularitate – Raluca Tăut și Maroșan Patrick
Miss/Mister Originalitate – Miruna Puiu și Ionuț Bârlea
Miss/Mister Fashion –  Roxana Demian și Luigi Vasiac 
Vedetele Serii – Andreea Kreiter și Ionuț Vancea
Premiul pentru sensibilitatea artistică – Anca Marinca, Delia Puiu, Crina Catrineț și Alexandra Bocksai
Perechea potrivită – Noemi Buzath și Andrei Iusco

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.