Sighetu Marmației (RO)- Saint Hilaire de Riez (FR), acord de cooperare

Sighetu Marmației (RO)- Saint Hilaire de Riez (FR), acord de cooperare

O delegație oficială de la Primăria Sighet condusă de edilul local, Ovidiu Nemeș se află în aceste zile în localitatea franceză Saint Hilaire de Riez, localitate cu care administraţia publică locală are derulate o serie de proiecte până în momentul de faţă. În acest sens a fost semnat deja un acord de colaborare între cele două comunități, acord care va deschide noi orizonturi pentru municipiul nostru.
Într-un cadru oficial organizat la primăria orașului francez primarul Ovidiu Nemeș și omologul său au semnat un acord de cooperare pentru promovarea relațiilor internaționale între cele două comunități. Francezii prezenți la întâlnire au apreciat experiența sighetenilor în ceea ce privește prelucrarea lemnului, multe lucrări din lemn realizate în municipiul nostru fiind exportate în Franța. Tot în cadrul întâlnirii a fost remarcat felul exemplar în care se păstrează și sunt promovate tradițiile în zona noastră, dar și faptul că Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace s-a născut la Sighetu Marmației şi va reveni anul acesta într-o vizită oficială.
Scopul întâlnirii este acela de a demara un proiect de înfrăţire cu comunitatea franceză , dar şi de a pune bazele unor proiecte de dezvoltare care vor servi celor două comunităţi. În acest sens un grup de tineri francezi vor veni în municipiul nostru pentru a cunoaște bucătăria autohtonă, iar un grup de tineri sigheteni vor descoperi în Franța cum se lucrează într-un restaurant hilairez. Un posibil schimb de experiențe este și acela al domeniului medical. La Saint-Gilles, Casa familială Bouchere și-a exprimat deja interesul deschiderii unor relații comerciale.
În cadrul recepției oficiale cei doi edili, Ovidiu Nemeș și Jacques Fraisse, și-au schimbat cadourile suvenir. Edilul Sighetului și-a exprimat dorința personală de a investi cât mai mult în tinerele generații. „Țara noastră face parte din comunitatea europeană și suntem mândri de acest lucru, însă avem nevoie de un frate mai mare precum Franța, care să ne ajute în integrarea noastră efectivă, chiar și în ceea ce privește domeniul administrației locale", a declarat Ovidiu Nemeș.
Semnarea acestui acord de cooperare va facilita de asemenea un proiect născut în comunitatea Saint Hilaire, acela de a trimite tineri Hilairois în experiențe de voluntariat în România.
Ovidiu Nemeş doreşte să facă cunoscute punctele tari ale municipiului Sighetu Marmaţiei, dincolo de graniţele ţării, să promoveze pe cât posibil atât obiectivele turistice, dar şi performanţele obţinute în diverse domenii de activitate: economic, afaceri, sport, cultură, educaţie.
Vizita se doreşte a fi şi un schimb de experienţă între cele două comunităţi, dar şi stabilirea unei agende de lucru pe viitor.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.