Primăria municipiului Sighetu Marmației ia măsurile necesare pentru acordarea de asistență cetățenilor, pe parcursul perioadelor caniculare din această vară.
În acest sens, pe raza orașului nostru, a fost amenajat un punct anti-caniculă: în faţa Primăriei Sighetu Marmației – strada Bogdan Vodă nr.14. De luni 29 iunie un punct de prim ajutor va fi operativ și în fața centrului comercial Carrefour situat în centrul civic al orașului.
Acestea funcționează de luni până vineri în intervalul orar 10.00 – 16.00 şi asigură atât distribuirea apei potabile pentru cetăţeni, cât şi personal medical de specialitate, dotat cu aparate pentru măsurarea tensiunii arteriale şi a glicemiei.
Personalul medical şi de asistenţă socială este asigurat de Direcția de Asistență Socială a Primăriei Sighetu Marmației şi de Spitalul Municipal Sighet.

Lasa un raspuns