Încep lucrările de punere în siguranță a obiectivului „Casa pălărierului”. Marți, 21 octombrie Primăria Sighetu Marmației a predat amplasamentul către constructor în vederea punerii în siguranță a clădirii de pe strada Bogdan Vodă.
Casa figurează pe Lista clădirilor de patrimoniu și a fost ridicată în anul 1833, iar pentru punerea în siguranță și reabilitare, în luna februarie a acestui an, a fost alocată din bugetul de stat suma de 375.000 lei.
”Lucrările de restaurare ale casei monument vechi de aproape două secole, includ reconstrucția fațadei din spate, consolidarea fundației și a structurilor de rezistență, precum și reabilitarea acoperișului și a învelitorii acestuia. Continuăm să muncim pentru a proteja și a păstra patrimoniul construit al orașului nostru, deoarece valorile trecutului reprezintă temelia solidă a identității și a viitorului nostru”, a declarat Zahoránszki Brigitta, deputat UDMR Sighetu Marmației.
”Valoarea totală a investiției este de 575.520,81 lei, sumă care va asigura consolidarea construcției existente și reabilitarea frontului din spate a șarpantei și a învelitorii. Obiectivul nostru este de a introduce ”Casa Pălărierului” în circuitul turistic al orașului, pentru ca atât localnicii, cât și vizitatorii să poată descoperi această bijuterie arhitecturală, care reprezintă o piesă esențială din istoria și cultura orașului nostru”, a declarat Vasile Moldovan, primar.

Lasa un raspuns