Joi, 19 februarie, de la ora 19:00, Primăria Sighetu Marmației împreună cu Federația Română de Baschet vă invită la Balul Caritabil organizat pentru Fabian Casian Cătălin.
Această seară specială este dedicată solidarității și generozității, având ca scop sprijinirea lui Casian, un tânăr sighetean, cu rezultate foarte bune la învățătură, care se confruntă cu probleme de sănătate și trăiește doar alături de bunicul său. În ciuda dificultăților, Casian își păstrează dorința de a merge mai departe, iar comunitatea sigheteană poate face o diferență reală în viața lui.
La 15 ani, Casian are pasiuni, vise și dorințe, la fel ca orice adolescent, iar împreună putem transforma speranța în realitate și putem arăta, încă o dată, că suntem o comunitate unită, cu inimă mare.
Programul serii cuprinde cină festivă, momente artistice și licitație caritabilă.

Lasa un raspuns