SIGHET:Peste 100 de oameni de ştiinţă vor participa la Sighet la o conferinţă internaţională de georgrafie

SIGHET:Peste 100 de oameni de ştiinţă vor participa la Sighet la o conferinţă internaţională de georgrafie

Peste 100 de geografi şi oameni de ştiinţă vor participa în perioada 18- 22 iulie la Sighet la cea de- a 5-a ediţie a Conferinţei Internaţionale “Zonele rurale şi dezvolatrea locală”, o conferinţă geografică organizată de Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Conferinţa va fi  axată în special pe dezvoltare rurală, dar şi pe componenta de turism şi amenajarea teritoriului. Scopul conferinţei este de a reuni specialişti axaţi pe mai multe problematici geografice şi de a gândi împreună subiecte de interes ştiinţific în folosul regiunii Maramureşului Istoric. Este o conferinţă care se organizează anual. Anul acesta sunt aşteptaţi la Sighet în jur de 120 de participanţi, 50 sunt georgrafi din străinătate. Printre invitaţi se numără şi rectorul Universităţii “Babeş Bolyai”, Academicianul Ioan Aurel Pop. Vor fi şi reprezentanţi din partea antreprenorilor şidin partea autorităţilor locale şi judeţene. Deschiderea oficială va avea loc mâine, începând cu ora 9:00, la Sala George Enescu. Vineri vor fi organizate sesiuni de colocvii cu lucrări perezentate pe secţiuni tematice, activitate care se va desfăşura în sălile Universităţii “Babeş Bolyai”Extensia Sighet. Ca de fiecare dată, conferinţa se va încheia cu o aplicaţie practică de teren, cu respectarea unor itinerarii clar stabilite în funcţie de tematica conferinţei. În aceste zile vor fi abordate şi aspecte legate  de arealul montat şi depresionar pentru că “niciodată nu am putea să separăm Sighetul de Ţara Maramureşului şi invers, oraşul de rural,  Sighetul fiind un centru polarizator “, spune Marin Ilieş directorl universităţii, extensia Sighet. La această conferinţă vor fi prezente toate treptele profesionale, de la studenţi masteranzi, doctoranzi, dar şi cercetători consacraţi.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.