Comisia Municipală de Circulaţie a aprobat proiectul construirii unui sens giratoriu în zona CIL. Decizia a venit în urma numeroaselor sesizări venite din partea locatarilor, dar şi a Societăţii Mara Nord, cea care administrează serviciul de transport în comun din Sighet. De fiecare dată a fost ridicată aceeaşi problema: staţionarea tirurilor în zona CIL, lucru ce deranja atât participanţii la trafic, dar şi locatarii care erau agresaţi de zgomotul făcut de tirurile care veneau să se aprovizioneze de la fabricile de mobilă din zona respectivă. O dată construit sensul, zona va fi eliberată de tirurile care staţionează în prezent în imediata apropiere a rondoului din zona CIL. Măsura este privită cu ochi buni de cei care locuiesc în apropiere pentru că, spun aceştia, tirurile încurcă foarte mult circulaţia. În plus de asta, zgomotul motoarelor şi uneori muzica tiriştilor sunt greu de suportat de cei care locuiesc în cartier. O problemă ar fi şi pentru cei care lucrează în fabrică, în schimbul doi, se plând unii sigheteni. Autobuzele care acuma abia reuşesc să întoarcă pentru a ajunde în staţie, vor avea trecere lliberă, abia după ce va fi construit sensul giratoriu.Lucrările vor începe la anul.O dată rezolvate aceste aspecte mai rămâne de identificat şi o zonă de parcare pentru tiruri, astfel încât să nu deranjeze pe nimeni şi să nu fie afectaţi ceilalţi participanţi la trafic.

Lasa un raspuns